Jump to content
Sign in to follow this  
☾ K ☽

Geografia & Istoria Romaniei

Recommended Posts

 

muntii-ciucas.jpg

 

Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) și culoarul Timocului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de circa 1.700 km și lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Munții Carpați se întind pe teritoriul a șapte state: Cehia (3%), Slovacia (17%), Polonia (10%), Ungaria (4%), Ucraina (11%), România (51%) și Serbia (4%).

Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine.

Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este vârful Gerlachovský, 2.655 m, în Slovacia - Munții Tatra. În Polonia, cel mai înalt vârf este vârful Rysy (2.499 m), în Ungaria, cea mai înaltă altitudine se înregistrează în vârful Kékes, de 1.014 m, în Ucraina cel mai înalt este Vârful Hovârla (2.061 m), iar în România este vârful Moldoveanu, 2.544 m, situat în Munții Făgăraș din Carpații Meridionali.

Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale.

Clima Carpaților este continentală, precipitațiile cresc în raport cu altitudinea iar vegetația este dispusă în etaje (pajiști alpine sus, păduri de conifere și făget pe pante și pe înălțimile mai mici). Din munții Carpați izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul, Mureșul, Oltul 

Share this post


Link to post
Share on other sites

ISTORIA - Transfăgărăşan formarea lui in trecut.

Denumit si ,,drumul catre nori,,

 

cum-s-a-construit-transfagarasanul-29602

 

La data de 20 septembrie 1974 a fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan, care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m), situat la cea mai mare altitudine din ţară: 2.045 m.

Transfăgărăşanul este cel mai celebru drum din România. Construit între 1970 şi 1974, ca o cale de comunicare între Muntenia şi Ardeal, i se mai spune “drumul dintre nori”. Transfăgărăşan

 

 

Pentru realizarea celor 91 de kilometri de şosea s-au dislocat circa 3 milioane de tone de rocă, s-au facut 830 de lucrări transversale şi 290.000 de metri cubi de zidărie. 
Pentru realizarea tunelului Capra – Balea - cel mai lung din România, cu o  lungime de 887 m - au fost escavaţi peste 41.000 metri cubi de rocă. 
De asemenea, s-au folosit 20 tone de dinamită, 3.573 tone de ciment, 89 tone de oţel beton, 24.000 ancore, 129 tone de plase sudate, 
14.200 metri patraţi de cofraje, 1.750 metri liniari de tuburi de beton, 4.100 metri liniari de ţeavă, 50 tone de confecţii metalice, 6.900 metri cubi de nisip, 
6.000 metri cubi de pietriş, 3.000 tone de cribluri si 740 de lampi de iluminat.

 

foto-3a-barajulvidraru-ro-517613.jpg

 

Ideea construirii acestui drum i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi,  folosit îndeosebi de militari. 
Ca urmare a invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în 1968, România era o ţintă în vizorul armatei roşii. 

 

1974-barajul-vidraru-960x400.jpg


Până la construcţia acestuia,  Munţii Făgăraş nu puteau fi trecuţi,  în acea zonă, nici măcar folosind calul.

La construirea lui au fost folosiţi tinerii înrolaţi obligatoriu în armată la 18 ani, constructorii civili şi militarii, ţăranii şi intelectualii, mulţi dintre cei din urmă ce proveneau din închisorile comuniste.

Potrivit povestirilor locului, minerii care se ocupau cu montarea explozibilului se ţineau unii de alţii, câte 20 – 30, pentru a nu fi luaţi de vijelie şi aruncaţi în prăpastie.

 

09201541-630897198.jpg

 

O altă povestire se referă la un călugăr pe nume Nectarie. 
După construirea Transfăgărăşanului acesta a urcat cu maşina, un Trabant, până la Capra, unde a fost suprins de o avalanşă. 
A lăsat maşina sub copertina de la Capra iar el s-a aruncat pe zapada, fiind dus de “val”. Se spune că aşa a scăpat cu viaţă, în timp ce maşina a fost găsită după 6 luni când s-a topit zăpada.

 

Cert este că o parte dintre cei care au construit “drumul dintre nori” au murit în prăpăstiile adânci ale Munţilor Făgăraş. 
Oficial au fost raportaţi zeci de morţi, neoficial au fost de ordinul sutelor.

 

muncitori-la-constructia-transfagarasanu

 

Morţi mulţi s-au înregistrat şi la construcţia barajului de la Vidaru, prin faţa căruia Transfăgărăşanul trece. 
Barajul Vidraru a fost construit cu 10 ani mai devreme, ca urmare a unei mari viituri din anul 1960. 
Un sat întreg a  fost scufundat atunci sub apele gigantului lac Vidraru pentru a face loc barajului. Unii dintre locuitorii satului Cumpăna au ales să moară înecaţi în loc să fie strămutaţi. 
Oamenii spun că multe dintre rămăşiţele caselor, inclusiv crucea de pe turla bisericii, se pot vedea atunci când apele Vidrarului scad. Printre casele înghiţite de apă a fost şi o vilă impunătoare ce a aparţinut familiei Brătianu.
 

 

Descoperă semnificaţiile istorice pentru ziua de 20 septembrie:

 

1459 - Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor într-un hrisov al lui Vlad Tepeş, domn al Tării Româneşti.
1842 - S-a născut fizicianul şi chimistul englez Sir James Dewar, cel care a inventat, în 1898, recipientul pentru păstrarea gazelor lichefiate, care ii poartă numele – "vasul Dewar" (termosul). (m. 1923)
1853 - S-a născut Chulalongkorn, regele Thailandei (1868-1910), cunoscut sub numele de Rama al V-lea (m. 23 octombrie 1910)
1863 - A încetat din viaţă filologul si scriitorul german Jakob Grimm, fondatorul filologiei germane (n. 4 ianuarie1785)
1878 - S-a născut scriitorul şi omul politic Upton Sinclair; romanele sale, inspirate din realităţile nord-americane, au avut un puternic impact social (“Jungla”, “Speculanţii de bursă”) (m. 25 noiembrie 1968)
1898 - A încetat din viaţă Theodor Fontane, prozator şi poet, unul dintre întemeietorii romanului realist german („ Effi Briest ”, „ Adultera ”) (n. 30 decembrie 1819)
1902 - S-a născut scriitorul Cesare Zavattini; a scris mai multe scenarii, în special pentru regizorul Vittorio de Sica, pentru filme precum: „ Căsătorie în stil italian ”, „ Acoperişul ” (m. 13 octombrie 1989)
1909 - A încetat din viaţă poetul Gheorghe din Moldova (Gheorghe Kernbach), a făcut parte din grupul de literaţi apropiaţi lui B.P. Haşdeu care a început redactarea primului dicţionar etimologic al limbii române. (n. 1863)
1915 - A încetat din viaţă omul de cultură şi teologul Ioan Micu Moldovan, membru al Academiei Române; a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni, fiind unul dintre autorii „Declaraţiei” de la Blaj (n. 13 iunie1833).
1946 - A apărut, la Bucureşti, săptămânalul politic, social şi cultural "Contemporanul".
1946 - Oraşul francez Cannes a găzduit prima ediţie a Festivalului internaţional de film.
1949 - A încetat din viaţă Nikos Skalkottas, renumit compozitor al muzicii greceşti contemporane (n. 21 martie 1904)
1957 - A încetat din viaţă Jan Sibelius, muzician şi compozitor finlandez. Poemul său simfonic "Finlandia" (1900) a devenit cântec patriotic. (n. 8 decembrie1865)
1975 - A încetat din viaţă poetul Saint-John Perse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (n. 31 mai 1887)
1986 - A încetat din viaţă lingvistul şi filologul Iorgu Iordan, membru al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română “Al. Philippide” din Iaşi. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Berlin precum şi al universităţilor din Montpellier, Gand şi Roma. (n. 1888)
1999 - A încetat din viaţă Raisa Gorbaciova, soţia fostului şef al statului sovietic, Mihail Gorbaciov.
2005 - A încetat din viaţă Simon Wiesenthal, supranumit „vânătorul de nazişti”, supravieţuitor a cinci lagăre de exterminere, şi-a dedicat viaţa aducerii în faţa justiţiei a foştilor responsabili nazişti. (n. 13 decembrie 1908)
2006 - A încetat din viaţă compozitorul american John W. Peterson. Compoziţii: "So Send I You", "It Took a Miracle",  "Jesus is Coming Again" etc.  (n. 1 noiembrie 1921)
2007 - Bursa americană Nasdaq şi Borse Dubai au încheiat un acord pentru preluarea operatorului bursier scandinav OMX, care va duce la formarea celei mai mari reţele bursiere la nivel mondial.

Share this post


Link to post
Share on other sites

-Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus care semnifică cetățean al Romei.

-Cel mai vechi indiciu referitor la existența numelui de „român” ar putea fi conținut de Cântecul Nibelungilor din secolul al XIII-lea: „Ducele Ramunch din țara Valahilor/cu șapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”. Ramunch ar putea fi o transliterație a numelui „Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor.

 

 

-Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conținute în relatări, jurnale și rapoarte de călătorie redactate de umaniști renascentiști din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimiși ai Sfântului Scaun, au călătorit în Țara Românească, Moldova și Transilvania. Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani”. Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar și o scurtă expresie românească: „Sti rominest?”. După o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înșiși „români” (romanesci). Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba «românește», adică romana”.

 

oKn8voZ.jpg

 

-Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează și autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înșiși «Romuini»”. Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiți valahi, după italieni”, în timp ce primatul și diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani”, iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii românești ca: „Sie noi sentem Rumeni” și „Noi sentem di sange Rumena”. 

 

-Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu mențiunea „rumânesc” este conținută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: „... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”. Denumirea Rumunense constituie o transliterație latinizantă a unei pronunții slave pentru „rumânesc”. Deși mențiunea Sclavino Rumunense s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanța ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea–al XI-lea.

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Imagine similarÄ
Castelul Bran (în germană Törzburg, în maghiară Törcsvár) este un monument istoric și arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov.

Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 17 noiembrie 1377 în Zvolen le confirmă sașilor din Scaunul Brașovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu această ocazie, regele le promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge "în mâinile noastre", atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o "nouă cetate de piatră" permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, a fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Ea îi este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea, teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.

În anul 1395, Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.


Bran în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
În 1407, Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419.

În anul 1427, castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a Coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În 1498, cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către Scaunul Brașovului.

În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri. La moartea reginei, în 1938, castelul a fost moștenit de către fiica sa preferată, principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg. După 1948, Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987, a intrat în restaurare, lucrare finalizată în linii mari în 1993. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.

La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor din familia de Habsburg. Cu toate acestea, statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra tranzitoriu și în următorii trei ani.

La data de 1 iunie 2009, castelul intră pe deplin în posesia moștenitorilor Principesei Ileana: arhiducele Dominic de Habsburg, arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen și arhiducesa Elisabeta Sandhofer.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Imagini pentru poza arsenie boc
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Sinaia), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.

Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX.[2] La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.[2]

Share this post


Link to post
Share on other sites

Imagini pentru poza catedrala mantuirii neamului
Catedrala Mântuirii Neamului, cu hramul principal „Înălțarea Domnului” și hramul secundar Sf. Apostol Andrei[1], este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în februarie 2011 și data finalizării sale este preconizată a fi la sfârșitul anului 2018.[2] Costurile, până noiembrie 2018, s-au ridicat la 110 milioane de euro[3] iar câștigătorul licitației pentru proiectarea edificiului este firma băcăuană Vanel Exim.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Târgoviște

 

Târgoviște este municipiul de reședință al județului Dâmbovița, Muntenia, România, format din localitățile componente Priseaca și Târgoviște (reședința). Are o populație de aproximativ 79.000 de locuitori. Reședință domnească și capitală între 1396 și 1714, orașul a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al Țării Românești. Are o suprafață de 5.040 ha.

Orașul este situat pe o terasă înaltă de 260 m, deasupra văii Ialomiței, la limita dintre regiunea deluroasă subcarpatică și Câmpia Înaltă a Târgoviștei[3], care cuprinde interfluviul dintre râul Dâmbovița și râul Ialomița până la contactul cu „câmpia de divagare”, joasă și monotonă, fiind o prelungire a câmpiilor subcolinare. Câmpia este desprinsă din uniformitatea Câmpiei Române, Târgoviștea fiind așezată în sectorul subcolinar al acesteia, parte a câmpiei Piemontane Înalte a Ialomiței, și în vecinătatea Dealurilor Subcarpatice.

Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul și în împrejurimile orașului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic. În Muzeul de Arheologie se găsesc vestigii ale culturilor de tip Stancevo-Criș, Gumelnița, Coțofeni, apoi din perioada bronzului și din epoca fierului. Bine ilustrate în muzeu sunt podoabe și unelte geto-dacice din vremea regilor Daciei, Burebista și Decebal, și ulterior monede ce dovedesc cuprinderea zonei în aria culturii materiale daco-romane (sec. I-III) și apoi bizantină (sec. V-VI). În cartierul Suseni din actualul Târgoviște s-au găsit urme ale unei așezări din sec. II-V peste care este suprapusă alta protoromână din sec. VIII-X. Peste acestea, s-a format o așezare rurală în sec. XII-XIV, din care s-a dezvoltat târgul medieval.

225px-Turnul_chindia.jpg
 
Vedere din parcul Chindia.

Perioada medievală i-a adus recunoașterea ca târg de importanță europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor locali.

225px-TurnulChindiei.jpg
 
Turnul Chindiei, simbolul orașului
225px-Biserica_domneasca_din_Targoviste.
 

Nicolae Iorga crede că[necesită citare] la Târgoviște a avut loc bătălia (datând-o în 1369) dintre voievodul Transilvaniei Nicolae Lackfi și pârcălabul Dragomir al cetății Dâmboviței în vremea domniei lui Vladislav I, alias Vlaicu-Vodă, câștigată de români. Este de reținut că, în cronica turcului Ioan Küküllö, se pomenește de existența, pe locul unde se află astăzi orașul, a unei fortificații, căci „voievodul Nicolae, după ce a trecut cu oastea [...] râul Ialomița luând cu putere întăriturile ridicate de valahi” este nevoit să se retragă. O dovadă că orașul exista încă de atunci și că românii s-au bătut cu îndârjire.

Prima mențiune a orașului, la 1396, este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat orașul cu ocazia pregătirilor pentru lupta de la Nicopole.

În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. Tot în timpul acestui domnitor a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei; ultimele cercetări arheologice au avansat ideea că o curte a fost ridicată aici înainte de Mircea cel Bătrân.

Primul act oficial, din 1406, este scris pe hârtie către mănăstirea Tismana de "Io. Mircea I Basarab, voievodul Țării Românești, duce de Făgăraș și Almaș, comite de Severin, despot al pământurilor lui Dobrotici și domn al Dârstorului, spre cunoștința acestora, atât celor de acum, cât și celor viitori", așa cum semna tratatele sale de alianță.

Vlad Țepeș (bază a personajului fabulos Dracula) urcă pe tron în 1456 cu sprijinul prietenilor săi Ioan Huniade și Ștefan cel Mare și se înscrie în istorie pentru victoria din 1462 împotriva sultanului Mehmet II, cuceritorul Constantinopolului. În timpul său a fost construit Turnul Chindiei (vezi foto).

Voievodul Radu cel Mare reclădește începând cu 1499 biserica "Sf. Nicolae din Deal", cunoscută azi ca Mănăstirea Dealu, care va fi terminată de urmașul său Vlad cel Tânăr. Pictura acesteia va fi realizată în 1514 sub Neagoe Basarab de zugravul Dobomir din Târgoviște.

După toate probabilitățile[4], la Târgoviște a activat primul meșter tipograf din Țara Românească, Macarie, care a tipărit, începând cu anul 1508, primele trei carți în limba slavonă cunoscute la noi: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) și „Evangheliarul” (1512). Către mijlocul aceluiași secol activitatea tipografică este reluată la Târgoviște de ucenicul lui Macarie, Dimitrie Liubavici, cu un „Molivelnic” (1545) si un „Apostol” (1547).

În anul 1585 Petru Cercel a ctitorit Biserica Domnească din Târgoviște, construcție din cărămidă, de plan cruce greacă înscrisă, cu trei turle și un amplu pridvor deschis pe coloane, monument care atestă maturitatea arhitecturii muntene din secolul al XVI-lea.[5]

225px-Statuie_mihai.JPG
 
Statuia lui Mihai Viteazu din Târgoviște

Mihai Viteazul a reușit în 1600, pentru prima oară, Unirea celor trei principate românești - Țara Românească, Moldova și Transilvania. Prestigiul lui de apărător al creștinătății era recunoscut în întreaga Europă. Trădarea si uciderea lui a fost plânsă de toți românii. În timpul său, Târgoviște este ocupată de turcii lui Sinan Pașa, care fortifică zona centrală. În octombrie 1595, trupele creștine ale Ungariei și ale lui Mihai Viteazul eliberează orașul, ce suferă însă mari pagube.

Matei Basarab (1632-1654) a fost un mare sprijinitor al culturii. El este cel care întărește și extinde fortificațiile orașului (unice la sud de Carpați), repară vechile biserici și construiește multe altele noi.

Constantin Brâncoveanu a asigurat timp de un sfert de secol (1688-1714) stabilitatea țării. În timpul său, reședința de vară a țării s-a aflat la Târgoviște, iar cea de iarnă la București. După domnia sa, capitala se mută la București, eveniment în urma căruia Târgoviște a început să piardă din puterea economică precum și din populație.

Urmează un secol al domnilor fanarioți. Vechea cetate de scaun este cu adevărat părăsită și trecerea timpului afectează tot mai dureros din zidurile sale, ce ajung să fie folosite de boieri și unii localnici ca material de construcție pentru propriile case.

Răscoala lui Tudor Vladimirescu, din 1821, după ce strălucește la București, restabilind domniile pământene pe scaunul țării, se sfârșește trist la Târgoviște. Tudor și mulți dintre soldații săi sunt masacrați de eteriști pe locul din fața bisericii Mitropoliei, unde s-a ridicat o cruce de piatră, în amintirea lor.

Târgoviștenii au participat activ la revoluția română din 1848 și au susținut toate actele politice ale unioniștilor. După unire, Alexandru Ioan Cuza a intrat să viziteze orașul, pe sub o arcadă de flori, la 17 iunie 1859.

Modernizarea societății românești la sfârșitul sec. XIX a însemnat un mare avânt economic, ilustrat prin iluminarea orașului în 1863, inaugurarea cursei de diligențe și apoi de cale ferată București-Târgoviște, înființarea primei întreprinderi industriale - Arsenalul Armatei, construirea rafinăriilor de petrol.

Târgoviște și-a plătit tributul de sânge în toate marile bătălii ale națiunii. În războiul de independență din 1877-1878 s-au distins numeroși comandanți si ostași târgovișteni. În timpul Primului Război Mondial, Regimentul III Dâmbovița nr. 22 a primit Ordinul „Mihai Viteazul” pentru vitejia sa în campania din Transilvania din 1916, și apoi în timpul marilor bătălii de la Mărăști, Oituz si Mărășești în 1917.

Târgoviște a fost locul execuției după condamnare a liderului de stat comunist Nicolae Ceaușescu precum și a soției sale, Elena Ceaușescu, în decembrie 1989.

800px-Panorama_of_Targoviste_City.JPG

 

Muzee

  • Complexul Muzeal "Curtea Domneasca"
  • Muzeul de Istorie
  • Muzeul tiparului si al cartii românesti vechi
  • Muzeul scriitorilor târgovisteni
  • Casa atelier "Gheorghe Petrascu"
  • Muzeul de Arta
  • Casa atelier "Vasile Blendea"
  • Muzeul regional de istorie (Galeriile Stelea)
  • Muzeul national al Politiei Române

Share this post


Link to post
Share on other sites

Imagini pentru poza istoria brasovului
Mărturiile dezgropate indică prezența unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua, Tei, Schnekenberg) pe teritoriul de azi al Brașovului apoi au urmat descoperiri din epoca bronzului

Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existența unor temple dacice în zona Pietrele lui Solomon, a unor depozite de alimente în Piața Sfatului, a unor așezări și cetăți pe Dealul Melcilor și în cartierul Valea Cetății. Majoritatea acestora au fost deteriorate sau distruse de către autoritățile comuniste, în cadrul programului de sistematizare.

Până spre secolul XIII al erei noastre, nici un document nu pomenește de Brașov. Totuși, se remarcă o continuă locuire, mai ales în zona Șchei sau Bartolomeu. Actualul municipiu s-a format prin unirea a mai multor nuclee: Bartholomä, Martinsberg, Cetatea (Corona), Șchei, Blumăna, Noua, Dârste, Stupini.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use.