Jump to content
Acasă Staff Downloads Teamspeak 3 Counter Strike 1.6

Search the Community

Showing results for tags 'fi'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Administrație & Dezvoltare
    • Zonă Administrativă
    • Zona Utilizatorilor
    • Cerere DNS / Afilieri
    • Asistență Servere
    • NEWMOON - JOIN US ON GAMETRACKER!
  • Servere de Voce
  • Serverele Comunității
    • TS.NEWMOON.RO [Only see how we eclipse you!]
    • Counter Strike 1.6
    • Counter-Strike:Global Offensive
  • Competiții Comunitare
    • moonWARS 5vs5
  • Design & Grafica NewMoon
    • Graphics Area
  • World of Hacks
    • MultiPlayer Game Hacks & Cheats
  • Proiecte Comunitare
  • Resurse / IT / Jocuri / Giveaway
  • General
  • Arhiva NewMoon
  • GFX Design's Lucrari
  • MOSNEGII.NEWMOON.RO's Anunturi

Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Facebook


Location:


Interests

Found 181 results

  1. E Ink Corporation, compania japoneză care a dezvoltat e-cerneala, a dezvoltat un e-reader pliabil. Dispozitivul, care deocamdată este un prototip, poate fi folosit și pentru notițe, pe post de carnet. Un prim model a fost prezentat în iunie, dar noua variantă are o balama mai solidă, cinci butoane fizice dedicate – pentru pagini, meniu, setări – și ecran iluminat. Iluminarea se face prin inetrmediul a două bare poziționate în partea de sus a ecranului. Tehnologia afolosită în acest moment pe dispozitive precum cele Kindle sau Kobo nu a fost încă adaptată la ecrane pliabile. Este integrată și tehnologia Wacom pentru stylus-uri. Notițele luate prin intermediul dispozitivului sunt sincronizate în cloud. Tehnologia are potențial, dar trebuie rafinată Ca și smartphone-urile pliabile, e-readerele de acest fel promit ecrane mai mari în dispozitive mai ușor de transportat. Mai mult, un atfel de dispozitiv seamănă mai mult cu o carte reală. Citește și: Unii utilizatori pot șterge acum defintiv cărțile direct de pe dispozitivele Kindle Tehnologia mai trebuie, însă, rafinată. Marginile din jurul ecranului prototipului sunt uriașe, iar latența stylus-ului este mare pe ecranele e-ink. E Ink vrea să licențieze tehnologia către companiile care doresc să producă un astfel de e-reader. E-cerneala are avantajul unui consum redus de energie. De aceea au fost lansate inclusiv smartphone-uri cu ecrane e-ink. Un exemplu este Onyx E-Ink, care are display cu diagonala de 5,8” și autonomie care poate ajunge și la câteva săptămâni.
  2. Aflat de ceva timp la stadiul de testare, suportul pentru setarea WhatsApp cu același cont de utilizator pe mai multe dispozitive simultan este aproape gata pentru debutul oficial. Dacă în forma actuală, singura modalitate de a accesa contul de WhatsApp folosind alt dispozitiv decât cel principal este prin interfața WhatsApp Web, cu multe limitări pe partea de funcționalitate. Însă potrivit ultimelor informații obținute de WABetaInfo, în curând vom putea seta aplicația de mobil cu aceeași adresă de WhatsApp pe până la patru dispozitive diferite, indiferent că acestea sunt bazate pe Android sau iOS. WhatsApp cu același cont de utilizator, pe mai multe dispozitive Până la un punct, autentificarea contului de WhatsApp se face ca și până acum, principala diferență fiind omiterea etapei în care rețeaua de socializare verifică dacă nu cumva aceeași identitate mai este atribuită și altui dispozitiv. Partea mai dificilă, din punct de vedere al platformei de socializare, vine abia după descărcarea pe noul dispozitiv a istoricului de conversații. De acum, discuțiile purtate și fișierele primite (ex. imagini) vor trebui sincronizate între toate dispozitivele atașate contului de WhatsApp. Spre deosebire de conectarea prin WhatsApp Web, la folosirea aplicației de mobil trebuie să fi permanent conectat la internet pentru a recepționa mesaje, acestea fiind păstrate pe serverele WhatsApp până când sincronizarea cu telefonul mobil poate fi realizată. Dacă este vorba de mai multe terminale atașate contului de WhatsApp, mesajele vor ajunge simultan pe fiecare dispozitiv. Potrivit aceleiași surse, pentru fiecare dispozitiv adăugat va fi generată o nouă cheie de criptare a conexiunii, încât schimburile de mesaje să rămână securizate permanent. Probabil că opţiunea setării aceluiaşi număr de WhatsApp pe mai multedispozitive va fi folositoare şi în mediul business. De exemplu, în cazul serviciilor de asistenţă, mai mulţi angajaţi vor putea răspunde solicitărilor primite fără să paseze între ei un singur telefon logat pe numărul respectiv de WhatsApp. Deși funcționalitatea a apărut deja într-una dintre versiunile beta ale aplicației, WhatsApp nu oferă un termen exact pentru debutul oficial.
  3. Microsoft a anunţat că Fable Legends, fosta exclusivitate pentru Xbox One confirmată între timp şi pentru PC-urile echipate cu viitorul sistem de operare Windows 10, va fi lansat sub forma unui titlu Free-to-play. Astfel, nu va fi percepută nicio taxă pentru download-ul şi rularea acestui joc. De asemenea, cei de la Microsoft şi Lionhead Studios promit ca Fable Legends nu va folosi metode de tipul “pay to win”, microtranzacţiile din joc urmând să ofere acces doar la elemente de personalizare a aspectului eroilor, nu şi la avantaje faţă de cei care aleg să nu investească bani reali în acest joc. Mai mult, aceste elemente vor putea fi achiziţionate şi cu ajutorul monedei in-game, dacă veţi juca suficient timp pentru a strânge sumele necesare. Toate storyline-urile şi toate quest-urile din Fable Legends vor fi accesibile în mod gratuit, nefiind blocate în spatele unor eventuale microtranzacţii. În schimb, eroii vor fi gratuiţi prin rotaţie, la invervale de timp oferta de eroi disponibili în mod gratuit urmând să se schimbe. Jucătorii vor putea aştepta până când eroii favoriti intră în această rotaţie sau îi vor putea achiziţiona în schimbul banilor reali. Alternativ, dacă doriţi să jucaţi de partea personajului negativ, acesta va putea folosi monede in-game pentru a se alia cu diferite rase de creaturi sau pentru a achiziţiona diverse tipuri de capcane ce vor putea fi folosite împotriva eroilor. Indiferent de tabără, erou sau platforma aleasă (Xbox One sau PC), progresul înregistrat se va păstra, fiind ataşat de contul Xbox Live. Versiunea pentru Xbox One a jocului Fable Legends va necesita un abonament Xbox Live Gold pentru a putea fi jucată; versiunea pentru PC a jocului nu va necesita niciun fel de abonament plătit. Din păcate, nu a fost oferită încă o dată de lansare pentru Fable Legends, acesta urmând să-şi facă apariţia, cel mai probabil, după ce noul sistem de operare Windows 10 va fi disponibil pe piaţă.
  4. Start-up-ul american Fisker a anunțat că are o înțelegere preliminară cu canadienii de la Magna prin care SUV-ul electric Ocean să fie construit la uzina din Graz, Austria. Potrivit datelor oficiale, un acord final ar urma să fie semnat în câteva luni, iar producția lui Fisker Ocean să înceapă în ultimul trimestru din 2022. La începutul acestui an, start-up-ul american Fisker fondat de Henrik Fisker a prezentat SUV-ul electric Ocean în cadrul târgului de tehnologie Consumer Electronics Show (CES) de la Las Vegas. Conform oficialilor companiei, producția noului Fisker Ocean va demara în ultimul trimestru din 2022, urmând ca, în primă fază, debutul comercial să aibă loc doar în SUA și pe câteva piețe din Europa (Germania, Norvegia și Danemarca). Americanii au anunțat o înțelegere preliminară cu Magna Steyr prin care SUV-ul electric să fie produs la uzina din Graz, în Austria. Fisker se așteaptă ca acordul final să fie semnat în următoarele “câteva luni”. Negocierile au fost confirmate de Magna, existând și posibilitatea ca modelul să fie produs în Statele Unite sau China. Fisker a anunțat că primise peste 7.000 de rezervări pentru SUV-ul electric Ocean la începutul lunii august. În urmă cu o lună, start-up-ul spunea că negociază cu Volkswagen pentru ca viitorul SUV să folosească platforma MEB a grupului german, potrivit informațiilor Bloomberg.
  5. Noua generație Nissan GT-R ar putea fi lansată în 2023, potrivit unor informații neoficiale. Constructorul japonez ia în calcul să dezvolte un sistem de propulsie hibrid pentru viitorul model. În 2018, Nissan și casa de design Italdesign au aniversat 50 de ani de existență, iar cele două companii și-au unit forțele și au dat naștere conceptului Nissan GT-R50 by Italdesign. O versiune de pre-serie a fost expusă în premieră în luna decembrie a anului trecut, iar producătorul nipon a anunțat în acel moment și deschiderea listelor de comenzi. În luna mai a acestui an, Nissan a publicat primele imagini cu versiunea de producție a lui GT-R50 by Italdesign (foto). Modelul va fi produs în doar 50 de unități și este echipat cu motorul V6 de 3.8 litri care dezvoltă 720 CP. O nouă generație Nissan GT-R încă se lasă așteptată, dar oficialii japonezi susțin că proiectul viitorului model este în lucru, iar “produsul” ar putea fi lansat undeva în 2023. Potrivit unor informații neoficiale, Nissan vrea să dezvolte pentru noul GT-R un sistem de propulsie hibrid pe măsura performanțelor așteptate de la sportiva japoneză.
  6. Tesla a lansat, în China, propriul serviciu de colantare auto, disponibil în cinci orașe. În ultimii ani, compania a redus numărul de culori în care sunt disponibile mașinile pe care le are în portofoliu, pentru a mări producția. De aceea, mulți posesori de automobile și-au vopsit pe cont propriu mașinile în alte culori sau au recurs la servicii de colantare. Noul serviciu a fost anunțat pe contul oficial de pe Weibo al companiei. Cele cinci orașe în care vehiculele Tesla pot fi colantate sunt Beijing, Shanghai, Guangzhou, Shenzhen și Suzhou, transmite Electrek. Serviciul va fi disponibil treptat în mai multe orașe. Citește și: Între mașinile electrice Tesla produse În China și cele din SUA există o diferență semnificativă Unii oameni consideră că acesta este un „plasture” cu care Tesla încearcă să acopere problema numărului limitat de culori în care vinde mașinile. Nu știm deocamdată cât costă, la Tesla, colantarea mașinilor și nici dacă oferta va fi extinsă și pe alte piețe. În Europa, Tesla pregătește culori fanteziste La mii de kilometri distanță, în Europa, Tesla se pregătește să ofere culori deosebite. Compania instalează o nouă vopsitorie avansată la fabrică sa din Germania. „Giga Berlin va avea cea mai avansată vopsitorie, cu mai multe straturi de culori splendide care se schimbă o dată cu curbele mașinii”, a declarat Elon Musk, șeful companiei, care conduce deja un vehicul vopsit astfel. Fabrica din Germania va fi terminată în vara anului viitor și va începe să producă prima dată SUV-ul Model Y.
  7. După succesul înregistrat de serialul The Witcher, cei de la Netflix vor continua să investească în universul creat de autorul polonez Andrzej Sapkowski. Astfel, pe lângă cel de-al doilea sezon al serialului cu Henry Cavill, Netflix tocmai a anunțat The Witcher: Blood Origin, un prequel pentru aventurile lui Geralt of Rivia. Conform descrierii publicate de Netflix, acțiunea din The Witcher: Blood Origin va avea loc cu 1200 de ani înainte de evenimentele din primul sezon The Witcher și va dezvălui originile primului Witcher din istorie. De asemenea, vor fi explorate evenimentele ce au dus la “conjuncția sferelor”, atunci când lumile monștrilor, oamenilor și elfilor s-au contopit într-un singur univers. Aprobat chiar de către autorul romanelor The Witcher Declan de Barra, scenaristul serialului The Witcher, va fi responsabil pentru The Witcher: Blood Origin, noul proiect fiind descris ca o mini-serie ce se va întinde pe durata a șase episoade. Lauren Schmidt Hissrich, producătorul serialului The Witcher, este de asemenea implicată, jucând rolul de producător executiv pentru Blood Origin. Aceasta a declarat următoarele: Este o adevărată provocare să explorezi și să extinzi universul The Witcher creat de Andrzej Sapkowski și abia așteptăm să facem cunoștință fanilor cu noi personaje și o poveste originală, ce vor îmbogăți și mai mult această lume de legendă, plină de magie. Scriitorul polonez Andrzej Sapkowski, autorul seriei de romane ce a stat la baza serialului The Witcher, dar și a jocurilor din seria omonimă, s-a declarat, la rândul său, încântat de acest nou proiect: Sunt entuziasmat că, după cum a fost planificat încă de la început, lumea din The Witcher se extinde. Sper că acest nou proiect va îndrepta și mai mulți fani către universul din cărțile mele. Urmează și un film animat cu Vesemir Mai mult, pe lângă cel de-al doilea sezon al serialului The Witcher, fanii seriei vor primi și mini-seria The Witcher: Blood Origin, precum și un nou film animat – The Witcher: Nightmare of the Wolf –, realizat de Netflix în colaboare cu Studio Mir, ce-l va avea pe Vesemir în rolul principal. Nightmare of the Wolf ar trebui să aibă premiera înaintea sezonului al doilea din serialul The Witcher. Și dacă tot am ajuns din nou la serialul “principal” The Witcher, starul acestui show – actorul Henry Cavill – este un gamer împătimit, construindu-și recent propriul PC de gaming.
  8. Presa nu va avea acces la Convenția Națională Republicană care va avea loc în această lună și în care președintele Trump va fi renominalizat pentru un al doilea mandat la Casa Albă din partea Partidului Republican, a confirmat o purtătoarea de cuvânt, citată de The Guardian. Este pentru prima oară când presa primește interzis la un astfel de eveniment major. Convenția, o sursă de controverse deja de ceva vreme, ar fi trebuit să se desfășoare în orașul Charlotte din Carolina de Nord, un stat pe care Trump l-a câștigat în 2016 și care este unul dintre statele importante în matematica electorală a candidaților republicani la Casa Albă. Ulterior, din cauza pandemiei, guvernatorul acestui stat s-a opus organizării Convenției, iar Trump a decis să o mute în Jacksonville, în Florida, un stat absolut esențial pentru Trump în 2020. Însă restricțiile i-au pus din nou probleme președintelui care s-a decis, într-un final să își primească „încoronarea” în cadrul unui eveniment foarte restrâns în Carolina de Nord. 336 de delegați se vor reuni în Charlotte, în data de 24 august, pentru a îi înmâna, formal, lui Trump nominalizarea partidului. Dacă decizia va rămâne în picioare, va fi prima convenție la care presa nu va acces: „Având în vedere restricțiile și limitările luate pentru protejarea sănătății publice, am planificat ca activitățile din Charlotte să fie închise pentru presă”, a declarat o purtătoare de cuvânt.
  9. General Motors a anunțat la începutul acestui an că va resuscita celebrul brand Hummer prin lansarea unui pick-up electric dezvoltat sub brandul GMC. La vremea respectivă, GM publicase și o serie de teasere video și planificase prezentarea oficială pentru 20 mai. Planurile au fost date temporar peste cap de pandemia de coronavirus, însă General Motors a anunțat acum că dezvoltarea merge mai departe. Cu această ocazie, constructorul american a publicat și un teaser partea laterală a pick-up-ului, care scoate în evidență forma generală a caroseriei și, mai ales, jantele. General Motors a confirmat anterior că viitorul Hummer EV va avea motoare electrice care vor genera în total 1.000 de cai putere. Acest lucru va permite noului model să accelereze de la 0 la 96 km/h în numai 3 secunde. Planurile actuale prevăd ca producția lui Hummer EV să înceapă în ultima parte a anului 2021. Interesant este că lansarea pe piață va coincide practic cu cea anunțată de Tesla pentru propriul său pick-up electric, Cybertruck.
  10. Se Se pare că iPhone 12, în varianta cea mai mică, va fi într-adevăr un smartphone compact. Se zvonește de multă vreme faptul că iPhone 12 va veni cu un ecran de 5.4”, iar acum avem o confirmare că un dispozitiv cu o rezoluție mai mică va fi lansat în viitorul apropiat. Sursa acestor informații este chiar Apple, care a integrat în versiunea iOS 14 Beta 3 o nouă opțiune în cod pentru funcția Display Zoom, care folosește o rezoluție pe care niciun alt iPhone nu a mai folosit-o până acum. iPhone 12 de 5.4″ va avea un ecran mai mic, dar rezoluție mai mare decât iPhone 11 Conform codului integrat în iOS 14 Beta 3, noul iPhone cu ecran de 5.4” va folosi o rezoluție de 2.079 x 960 pixeli. Aceasta este mai mare decât rezoluția modelelor iPhone XR și iPhone 11, cu ecrane cu diagonală de 6,1”, sugerând că Apple dorește să păstreze densitatea de pixeli de pe modelele Pro și pe modelul mai mic. Interesant este faptul că iOS Simulator, aplicația de Mac care poate emula un iPhone, chiar poate funcționa în această rezoluție micșorată și totul scalează corect raportat la rezoluțiile obișnuite de iPhone. iOS Simulator poate să emuleze chiar și dimensiunea fizică a dispozitivului, iar cei de la 9to5mac au pus două ferestre cu un iPhone 12 de 5.4” și un iPhone 11 Pro obișnuit, de 5,8” și au putut astfel să arate cât de mic va fi iPhone 12. Telefonul pare să vină într-un corp chiar mai mic decât modelul iPhone SE, lansat de curând, dar cu un ecran semnificativ mai mare, care acoperă întreaga parte frontală a dispozitivului. Desigur, partea de sus va fi decupată, pentru a lăsa loc pentru sistemul de autentificare Face ID. Apple pregătește pentru această toamnă cel puțin patru noi telefoane în gama iPhone 12. Un model iPhone 12 de bază, de 5,4”, un iPhone 12 Max cu ecran de 6,1” și două variante Pro, cu ecrane de 6,1 și 6,7”. Diferențele între acestea vor fi la fel ca în cazul generațiilor precedente: camere mai multe și mai performante pe modelele Pro, ecrane mai performante și materiale de construcție mai calitative. Prețul de pornire ar putea rămâne undeva între 650 și 750 de dolari pentru modelul de bază, însă niciunul dintre acestea nu va include un încărcător de priză sau căști în cutie, conform zvonurilor.
  11. În 2020, majoritatea jocurilor sunt descărcate de pe internet, legal sau nu. Dacă nu ai însă o conexiune rapidă la internet, unii dezvoltatorii optează în continuare la jocuri pe disc. Inevitabil, ajung să depășească recorduri.Cea mai nouă ediție de Microsoft Flight Simulator se va lansa pe 18 august, peste aproximativ o lună. Din motive greu de înțeles, jocul de o dimensiune astronomică, în Europa, se va lansa în format fizic. Astfel de informații nu merită o știre, dar în momentul în care vorbim de nu mai puțin de 10 DVD-uri, îți ridici câteva întrebări. Pachetul ilustrat în imaginea de mai sus va fi publicat de compania Aerosoft, publisherul contractat de Microsoftpentru a distribui jocul pe bătrânul continent. Este important de reținut că fiecare disc este dual-layer, asta înseamnă un volum mediu de date pe un DVD de 9GB, pentru un total de aproximativ 90GB de date într-un kit de instalare. Jocul efectiv bănuiesc că va depăși fără probleme 100GB. Ca pachetul să fie complet, dacă tot faci investiția într-o versiune ”tipărită” a jocului, vei beneficia și de un manual foarte frumos și elaborat pentru o experiență de joc autentică. Numărul masiv de DVD-uri și manualul se vor comercializa într-o cutie arătoasă. În mod autentic, jocul este unul foarte complex, cu o serie stufoasă de avioane, modele detaliate de aeroporturi și multă mecanică și fizică. Când vorbim însă de 100GB de date descărcați, foarte mulți oameni s-ar putea să aștepte câteva zile să-și descarce jocul, ca să nu mai vorbim de cei care au traficul de date limitat și nici nu pot să facă un download atât de mare. La fel ca în cazul versiuni digitale, varianta fizică de Microsoft Flight Simulator se va vinde în mai multe iterații. Toate vor veni însă pe 10 DVD-uri. În cazul variantei mai scumpe, pentru prețul de 130 de euro, te bucuri de acces la avioane și aeroporturi în plus. Conform celor de la Eurogamer, este dificil de estimat dacă acest joc pe 10 DVD-uri reprezintă un record în industrie, dar sunt mari șanse să fie așa. Un lucru este însă sigur, va rămâne în istorie, cum s-a întâmplat în trecut cu Baldur`s Gate 2: Shadows of Amn pe 4 CD-uri (2000) sau Monkey Island 2: Le Chuck`s Revenge (1991) pentru Amiga, pe 11 dischete Floppy de 3,5.
  12. Gigi Becali ar putea da lovitura pe piata transferurilor! Dennis Man, unul dintre cei mai buni jucatori din lotul FCSB-ului dar si unul dintre cei mai valorosi jucatori ai lui Gigi Becali, ar fi dorit de echipa care a castigat 8 titluri in Franta. AS Monaco s-ar fi interesat de jucatorul ros-albastrilor, anunta Antena Sport. Conform sursei citate, echipa care l-a demis recent pe Robert Moreno, fostul selectioner al Spaniei ar fi dispusa sa ofere 10 milioane de euro plus bonsuri pentru transferul lui Man. Suma ar ajunge aproape de pretul pe care Gigi Becali vrea sa il ia pe jucatorul sau. Dupa negocierile cu Norwich City, patronul ros-albastrilor a dezvaluit ca cere 15 milioane de euro pe Dennis Man, suma pe care englezii nu erau dispusi sa o plateasca, insa francezii ar fi. Monaco se reinventeaza Campioana a Frantei ultima data in sezonul 2016/2017, Monaco nu a reusit sa se mai impuna in Ligue 1, insa acum oficialii francezi pregatesc o adevarata revolutie. Recent, antrenorul Robert Moreno a fost demis, dupa ce echipa a incheiat sezonul pe locul 9, iar in locul sau a fost numit Niko Kovac, care l-ar dori pe Man in echipa sa.
  13. Studioul franţuzesc Motion Twin a încheiat un parteneriat cu Playdigious, publisher specializat în jocuri dedicate platformelor mobile, pentru a aduce jocul-hit Dead Cells şi pe telefoanele iPhone şi tabletele iPad în vara acestui an. Dead Cells este un platformer retro realizat în stilurile “roguelike” şi “metroidvenia”, cu un nivel de dificultate pe măsură, în care conceptul de permadeath (moartea înseamnă sfârşitul jocului) împinge jucătorul să devină din ce în ce mai bun şi să stăpânească cât mai bine mecanicile jocului, dar şi aduce o doză sporită de rejucabilitate (nivelurile se schimbă la fiecare sesiune de joc, cu numeroase arii interconectate şi inamici). Versiunea pentru iOS va beneficia de o schemă de control complet personalizabilă, special adaptată pentru touch screen (dar şi suport pentru controllerele compatibile cu iPhone şi iPad) şi două moduri de joc (original şi auto-hit) şi va fi livrată sub forma unui titlu premium, ce va oferi întreaga experienţă de joc la un preţ de 9,99$, fără microtranzacţii sau elemente de tip Free-to-play. Dead Cells pentru iOS este programat pentru vara lui 2019. Jocul îşi va face apariţia, ulterior, şi pentru dispozitivele mobile bazate pe Android. Dead Cells este deja disponibil în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch, PC (Windows şi Linux) şi Mac.
  14. Erau 25 de milioane de oameni, dar un secol mai târziu rămăseseră doar un milion, potrivit unor estimări. Moartea acestor milioane de indigeni americani după invaziile europene reprezintă una dintre marile tragedii, dar și enigme ale epocii moderne. Cel puțin 8o la sută din populația băștinașă din zona centrală a Mexicului a murit în primul secol de la sosirea spaniolilor. Este unul dintre cele mai negre bilanțuri ale istoriei, iar ce a cauzat această decimare de populație rămâne încă un mister. Cel mai probabil, a fost vorba despre o molimă sau, în termeni moderni, de o epidemie. Și mai probabil este că în fapt, ar fi fost vorba chiar de mai multe epidemii, diferite. Mexicul se luptă acum cu efectele pandemiei de coronavirus. Țara se apropie de 300.000 de cazuri și a înregistrat deja mai mult de 34.700 de decese, iar ce e mai rău pare să nu fi trecut încă. Confruntați cu această pandemie, mexicanii se duc pe firul istoriei și află că o altă boală de proporții epice făcea ravagii acum 500 de ani. Imaginați-vă că în zece ani, opt din fiecare zece oameni pe care îi cunoașteți vor muri: familii nimicite, copii pierduți, comunități întregi devastate, imposibilitatea de a avea grijă de cei dragi pentru că tu însuți ești bolnav. Cam acesta a fost tabloul. Timp de 200 de ani, Imperiul Aztec a dăinuit într-un peisaj neprietenos, mlăștinos. Și cu toate acestea, aztecii au fost una dintre cele mai avansate civilizații ale acelui timp. Nu aveau acces la fier sau bronz, dar au folosit în mod ingenios piatra și cuprul și au făcut instrumente performante din stuf sau os. Înțelegeau matematica, foloseau un calendar cu 365 de zile și au fost una dintre primele culturi ale lumii care cereau ca toți copiii să primească educație. Și atunci, ce s-a întâmplat cu aztecii? Ce înseamnă „cocoliztli” Dispariția masivă a aztecilor, în anul 1545, o catastrofă pe care acest popor amerindian o numește „cocoliztli”, ar fi fost provocată de o bacterie, sunt de părere unii oameni de știință, dar opinia nu este împărtășită în unanimitate de comunitatea științifică. În urmă cu câțiva ani, oamenii de știință au extras ADN din dinții a 29 de schelete care erau îngropate într-un cimitir aztec din sudul Mexicului, iar acesta a relevat urme de Salmonella enterica. Este o bacterie ce poate declanșa febra tifoidă (salmoneloză). Scheletele au fost descoperite în situl arheologic Teposcolula-Yucundaa, un cimitir care ar fi apărut ca urmare a unei epidemii ce a lovit Mexicul către anii 1545-1550. Ipoteza ca salmonella să fi fost la originea acestei epidemii care a decimat populația aztecă este dezbătută de mai mult timp. Dar și rujeola și ciuma bubonică au fost considerate alte potențiale cauze ale acestei tragedii ce a nimicit 80 la sută din populația aztecă. În limba nahuatl, „cocoliztli” înseamnă „molimă”. Există peste 2500 serotipuri de Salmonella, dar cele mai periculoase sunt infecțiile cu Salmonella Typhi și Paratyphi (febra tifoidă). Bacteria Salmonella trăiește în tractul intestinal al animalelor infectate și la om și poate contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe. Tipul de salmonella care i-ar fi ucis pe azteci nu este același cu cel care se întâlnește relativ frecvent în zilele noastre în fabricile de procesare a cărnii, de exemplu. Este un subtip numit Paratyphi C, similar cu un tip rar întâlnit, care are o mortalitate de 10 până la 15 la sută și care produce o febră aproape identică cu cea tifoidă (febra enterică). În 1545, aztecii au început să sufere de febră mare, dureri de cap, hemoragii ale ochilor, gurii, nasului și în general mureau în trei-patru zile. Această „cocoliztli” era însă doar una dintre numeroasele epidemii care au devastat zona Mexicului după sosirea europenilor, dar a fost una dintre cele mai devastatoare din istorie. Cu doar două decenii înainte, variola lua între 5 și 8 milioane de vieți umane. Iar peste alte două decenii, la sfârșitul anilor 1570, încă o epidemie omora jumătate din populația rămasă. Asediul germenilor Dacă cea mai mare parte a epidemiilor care au devastat America în epoca modernă au fost rezultatul unor boli infecțioase introduse de europeni, oamenii de știință nu sunt foarte siguri că așa au stat lucrurile și cu salmonella. Totuși, sunt unele indicii în acest sens. Niciun fel de urme ale acestei bacterii nu au fost depistate în ADN-ul aztecilor morți înainte de sosirea conchistadorilor, în timp ce urme semnificative de Salmonella enterica au fost depistate la cei care au murit după sosirea spaniolilor. Iar această bacterie era deja prezentă în Europa înainte de căderea Imperiului Aztec. „Știm că au fost o serie de epidemii grave de-a lungul întregului secol XVI. Dar salmonella nu este singura vinovată de dispariția societății aztece. Autorii acestei analize au stabilit ei înșiși originea acestei epidemii ca fiind în jurul anului 1545, în timp ce cucerirea și distrugerea aztecilor au avut loc în 1519-1521, adică cu 25 de ani mai devreme”, susține Michael E. Smith, specialist de la Universitatea din Arizona. Problema atunci când încerci să diagnostichezi o boală după atâția ani este că, în fapt, este imposibil să cunoști cu adevărat întregul tablou clinic. Cel mai bun lucru pe care îl pot face cercetătorii este să spună că au găsit salmonella în dantura acestor oameni care au murit cam în același timp când ar fi fost epidemia, dar nu pot spune cu siguranță că salmonella este de fapt cea care i-a ucis. Există o dorință firească de a găsi o singură cauză pentru evenimente și de încerca să explici o tragedie, să înțelegi ce s-a întâmplat cu adevărat. Dar asemenea rate uriașe de ale mortalității nu au fost determinate de o singură - fie ea și devastatoare - epidemie, spun alți oameni de știință. O asemenea rată a mortalității arată că oamenii nu aveau imunitate la bolile europene și că sub colonialism au avut de înfruntat diverși germeni, val după val - gripă, tifos, rujeolă, variolă și aproape sigur febră enterică (tifoidă). Majoritatea epidemiilor au avut tendința să apară în vremuri de foamete și secetă și au fost agravate de politicile coloniale care îngrămădeau populațiile indigene în așezări aglomerate mai ușor de administrat. Deja epuizați și trăind în locuri înghesuite, fără a ști leacuri pentru a face față noilor boli, populațiile indigene au murit pe capete. Călugărul franciscan Bernardino de Sahagun scria despre epidemia din 1545: „Oamenii bolnavi nu mai puteau merge, nu se mai puteau mișca, nu se mai puteau întoarce. Când se întorceau, țipau. Pustulele care îi acopereau le cauzau o mare durere. Mulți au murit din cauza lor, alții au murit pur și simplu de foame, pentru că nimeni nu mai putea avea grijă de ceilalți”.
  15. Primele computere Mac echipate cu procesoare proprietare Apple Silicon ARM vor fi lansate spre sfârșitul anului 2020. De asemenea, compania crede că perioada de tranziție va dura doi ani, timp în care toate gamele de computere Mac pe care le oferă vor trece la noile procesoare. Chiar și după perioada de tranziție însă, sistemul de operare macOS va oferi în continuare suport pentru procesoarele Intel pe arhitectură x86 și pentru aplicațiile dezvoltate pentru acestea. Ming-Chi Kuo, analistul taiwanez de afaceri specializat pe produse Apple, spune că primele computere cu procesoare ARM de la Apple vor fi chiar laptop-urile MacBook. Compania pregătește mai întâi MacBook-uri cu procesoare Apple Silicon De fapt, există deja un computer Mac echipat cu un chipset Apple Silicon. Acesta se numește Developer Transition Kit și folosește un procesor Apple A12Z, același model folosit și pe iPad Pro 2020. Acesta a fost deja demonstrat rulând atât aplicații profesionale precum Final Cut Pro X, Adobe Photoshop sau jocuri video 3D. Chipset-urile Apple dezvoltate special pentru computere vor fi însă semnificativ mai puternice și vor oferi performanță mult mai mare. Chiar dacă modelul MacBook Pro de 13,3” a fost cel mai recent model actualizat cu hardware nou, se pare că în toamnă Apple îl va actualiza din nou, spune Kuo. Acesta va fi primul model care va primi mult așteptatele procesoare „Apple Silicon”. Alături de el ar putea veni și un model MacBook Air cu procesor proprietar pe arhitectură ARM. Acestea sunt de departe cele mai populare două modele de laptop-uri de la Apple, deci decizia de a le actualiza mai întâi nu este ieșită din comun. Vor urma două modele cu ecrane mai mari Modelul MacBook Pro 13 ar putea fi lansat primul, în timp ce MacBook Air ar putea să întârzie până la începutul anului 2021. Următoarele computere cu procesoare ARM ar putea fi însă variantele mai mari de MacBook. Acestea ar fi însă variante superioare din mai multe puncte de vedere. De exemplu, mult așteptatul MacBook Pro cu ecran de 14” ar putea debuta la scurt timp, alături de un nou MacBook Pro cu ecran de 16”. Acestea ar putea adopta și noi display-uri pe tehnologie mini-LED. Este interesant însă faptul că modele iMac și Mac Mini nu sunt încă menționate pentru tranziție. Acestea ar putea fi păstrate pentru anul 2021. Totuși, sunt deja zvonuri despre un nou model iMac în această toamnă. Cel mai probabil însă, acesta va fi echipat cu procesoare Intel din generația 10. Nu este clar însă dacă și Mac Pro, computerul desktop profesional de la Apple, va primi același tratament. Momentan, acesta este echipat cu procesoare Intel Xeon, cele mai performante în aplicații profesionale produse de companie.
  16. Maserati continuă campania de promovare a noului Ghibli Hybrid. De această dată, italienii oferă atât un teaser video, cât și o imagine cu viitorul logo folosit pentru a marca trecerea la un sistem de propulsie electrificat. Lansarea lui Maserati Ghibli Hybrid va avea loc în 16 iulie în cadrul unui eveniment online care va începe la ora 14:00, ora României. Între timp, divizia de marketing a producătorului italian continuă campania de promovare dedicată noului model. De această dată, Maserati a publicat un scurt clip cu câteva detalii de caroserie pregătite pentru primul plug-in hybrid din istoria companiei. De asemenea, italienii oferă și o fotografie teaser care scoate în evidență viitorul logo folosit pentru a marca trecerea la un sistem de propulsie electrificat. https://www.facebook.com/watch/?v=294023054983192 Viitorul Maserati Ghibli Hybrid va avea la bază versiunea Ghibli facelift. Conform surselor apropiate companiei, versiunea restilizată a lui Ghibli va miza pe o grilă frontală modificată, va integra o capotă nouă și va primi faruri îmbunătățite. Designerii constructorului italian vor intergra și spoilere noi, dar și stopuri cu o semnătură luminoasă modificată. Conform surselor, la interior, viitoarele Ghibli facelift și Ghibli Hybrid vor fi echipate cu ceva mai nouă versiune a sistemului de infotainment Uconnect, dar și cu un instrumentar de bord modificat. Noul Ghibli Hybrid ar urma să fie echipat cu un sistem de propulsie plug-in hybrid format dint-un motor pe benzină de 2.0 litri și un motor electric. În total, resursele livrate de sistemul PHEV ar urma să ajungă la circa 330 de cai putere. Producția noului Maserati Ghibli Hybrid va demara până la finalul anului curent.
  17. De fiecare dată când credem că știm totul despre seria de smartphone-uri iPhone 12, apare câte o nouă informație care infirmă o parte dintre zvonurile precedente. Surse credibile spuneau în trecut că modelele iPhone 12 Pro vor fi livrate în toamnă cu ecrane la 120 Hz, în ton cu restul industriei de smartphone-uri în gama premium. Totuși, noi informații sugerează că Apple ar putea să nu facă acest pas în 2020, ci abia în 2021. Seria iPhone 12 ar putea fi lansată fără ecrane la 120 Hz Conform unui Tweet publicat de Ross Young, CEO-ul firmei de consultanță DSCC (Display Supply Chain Consultants), Apple nu a comandat display-uri cu refresh rate de 120 Hz pentru modelele de anul acesta. În consecință, DSCC a scos Apple de pe lista dispozitivelor care erau zvonite să fie lansate cu display-uri la 120 Hz. Zvonurile de până acum spuneau că Apple va oferi display-uri OLED pe modelele iPhone 12 cu 5G. Versiunile iPhone 12 și iPhone 12 Max ar trebui să fie lansate cu paneluri la 60 Hz, în timp ce modelele iPhone 12 Pro cu ecrane OLED la 120 Hz, încadrate în gama ProMotion. Acest tip de display cu refresh rate mare, doar că bazat pe tehnologia LCD, se găsește deja pe seria iPad Pro încă din 2017. Având în vedere că Samsung are deja ecrane la 120 Hz pe telefoanele sale de top, iar producătorul sud coreean este principalul furnizor de paneluri OLED pentru Apple, toată lumea s-ar aștepta ca și Apple să primească acces la această tehnologie. Alte zvonuri recente spun că va exista și o gamă de modele iPhone 12 cu 4G, care vor beneficia de ecrane LCD. Aceste modele vor fi însă considerate variante de buget, cu prețuri care ar putea porni de la 550 de dolari americani. Care sunt telefoanele cu ecrane la 120 Hz care vor fi disponibile în 2020 Lista DSCC de dispozitive cu ecrane la 120 Hz sau mai rapide, care sunt deja lansate sau se zvonește că vor fi lansate în 2020, include multe dispozitive de top, printre care modele de la Samsung, Xiaomi, Oppo și Asus. ASUS ROG Phone 2 ASUS ROG Phone 3 Google Pixel 5 Huawei Mate X2 Lenovo Legion (144 Hz) Meizu 17 Meizu 17 Pro OnePlus 8 Pro OnePlus 8T Pro Oppo A92s Oppo Find X2 Oppo Find X2 Pro Razer Phone 2 (LCD) Realme X3 SuperZoom Realme X50 5G Realme X50m 5G Samsung Galaxy Fold 2 Samsung Galaxy Note20+/Ultra Samsung Galaxy S20 Samsung Galaxy S20+ Samsung Galaxy S20 Ultra Sharp Aquos R2 Compact (LCD) Sharp Aquos R5G (LCD) Sharp Aquos Zero 2 (240 Hz) Vivo IQOO Neo 3 5G (144 Hz) Vivo iQOO Z1 (144 Hz, LCD) Vivo X50 Pro Plus Xiaomi Mi 10T Pro Xiaomi Poco X2 Xiaomi Dedmi K30 Xiaomi Redmi K30 5G Racing Xiaomi K30i ZTE Nubia Play (144 Hz) ZTE Nubia Red Magic 5G (144 Hz) ZTE Nubia Red Magic 5G Lite (144 Hz)
  18. Moartea unui bărbat şi a fiului său după arestare, victime ale torturii poliţiei, potrivit familiei, a declanşat în India un val de indignare împotriva brutalităţii forţelor de ordine, unele voci făcând o paralelă cu moartea lui George Floyd în SUA, transmite Agerpres. J. Jayaraj, 58 de ani, şi Bennicks Immanuel, 31 de ani, au fost arestaţi la 19 iunie în statul Tamil Nadu din sudul Indiei, acuzaţi că au lăsat magazinul deschis după ora legală, în ciuda măsurilor de izolare în vigoare în legătură cu pandemia de coronavirus. Ei au decedat câteva zile mai târziu la spital, potrivit unor surse oficiale. Familia îi acuză pe poliţişti de violenţe împotriva lor şi afirmă că ei sufereau de hemoragii rectale și că au fost torturați prin smulgerea părului de pe corp. Doi poliţişti implicaţi în arestarea lor au fost suspendaţi, conform autorităţilor acestui stat. Moartea celor doi bărbaţi în micul oraş Sathankulam a declanşat un val de proteste în stat, unde comercianţii au declanşat miercuri o grevă. „Vinovaţii nu trebuie să rămână nepedepsiţi”, a scris sâmbătă pe Twitter un star de la Bollywood, Priyanka Chopra Jonas. „Cerem aceeaşi justiţie care s-a făcut pentru George Floyd”, a declarat la rândul său actriţa Krystle D'Souza. Avocatul şi militantul Jignesh Mevani a scris că în India cazurile precum cel al lui George Floyd sunt „mult prea numeroase”. Conform unui raport al Comisiei Naţionale pentru Drepturile Omului, 3.146 de persoane au murit în secţii de poliţie în India în 2017-2018. Conform aceleiaşi surse, poliţia susţine deseori că este vorba de sinucideri sau de decese naturale. „Violenţa şi tortura în secţiile de poliţie (...) au devenit aproape o rutină”, acuză organizaţia. Potrivit militanţilor pentru drepturile omului, cazurile în care sunt condamnaţi poliţişti sunt extrem de rare. În vârstă de 46 de ani, afro-americanul George Floyd a fost ucis de un poliţist alb la 25 mai la Minneapolis, ceea ce a dus la proteste în SUA şi la un val de indignare la nivel internaţional.
  19. SpaceX, compania de rachete spațiale a lui Elon Musk, a demonstrat în ultimii câțiva ani că există un interes crescut în explorarea spațiului. După dezvoltarea de rachete reutilizabile care aterizează singure, compania a lansat recent prima capsulă privată către Stația Spațială Internațională. Următorul pas este, desigur, călătoria interplanetară, iar proiectul Starship este deja dezvoltat în acest scop. Se pare că rachetele din viitor vor decola de pe apă, conform celor mai noi informații confirmate de Elon Musk. SpaceX va construi „porturi” pe apă pentru lansarea de rachete Compania SpaceX a listat un anunț de angajare pentru un Inginer care să ajute la dezvoltarea unor construcții de apă. Se pare însă că acestea nu fac parte doar dintr-un simplu experiment al companiei. Elon Musk a confirmat că în planurile SpaceX se află construirea de porturi „spațiale” care să trimită rachete către Lună, Marte și chiar și între destinații de pe Pământ. Utilizarea de platforme care stau pe apă nu este tocmai nouă. Multe dintre rachetele SpaceX din gama Falcon aterizează deja pe barje care sunt poziționate în larg. SpaceX poate să facă rachetele să aterizeze vertical pe orice suprafață, însă probabil că în apă sunt ferite de riscul de a pune viețile altor oameni în pericol în cazul unui accident. Astfel, dezvoltarea de platforme în larg care să permită lansarea de rachete nu este tocmai ieșită din comun. Ba chiar aceste platforme sunt dezvoltate special pentru a susține lansări de rachete mari, precum Super Heavy, care vor fi folosite la lansarea vehiculelor Starship. Rachetele vor putea fi folosite și pentru călătorii rapide pe Pământ În timp ce acestea vor asigura călătorii către Marte, mai interesantă pare posibilitatea de a oferi călătorii rapide pe Pământ. Practic, folosind un Starship și rachete, SpaceX ar putea oferi curse cu pasageri pentru oricare destinație pe Pământ. Orice destinație de pe Pământ ar putea fi la numai o oră sau două distanță folosind această metodă de transport. În teorie, costurile de transport ar putea fi scăzute, datorită faptului că zborul are loc la limita atmosferei, unde consumul de combustibil este mic. O călătorie de la New York la Paris ar putea avea loc în mai puțin de o oră. Un zbor normal cu un avion de linie putând dura în jur de 7 ore și jumătate pe această cursă. Hyperloop va asigura transportul către platformele SpaceX de vor decola rachetele Și dacă vă întrebați cum ajungeți pe platforma de pe apă pentru lansare, Elon are de asemenea o soluție. Hyperloop, soluția de transport prin tuburi vidate, ar putea fi folosit pentru a transporta rapid călătorii de pe țărm către platformă și înapoi. Platformele din larg nici nu trebuie să fie dezvoltate de la zero. Acestea pot fi simple platforme petroliere reconfigurate pentru a servi drept porturi pentru rachetele SpaceX. Toate aceste tehnologii și modalități noi de transport nu vor fi disponibile în viitorul apropiat. Având însă în vedere faptul că SpaceX a reușit în ultimii câțiva ani să spargă multe bariere în domeniul aeronauticii, probabil că acestea vor deveni la un moment dat realitate.
  20. Lipsa infrastructurii rutiere din țara noastră și educația defectuoasă a șoferilor români naște monștri. În acest context, nu ar trebui să vină ca o surpriză concluzia unui studiu european despre siguranța rutieră. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de siguranța rutieră, de numărul accidentelor, dar mai ales de numărul victimelor din trafic. La polul opus, se află Suedia, cu doar 22 de decese la un milion de locuitori în 2019. Irlanda este pe locul al doilea cu 29 de decese în trafic la un milion de persoane. România, în schimb, are nu mai puțin de 89 de decese dintr-un milion de oameni din cauza inconștienței șoferilor, a pietonilor, dar mai ales a lipsei infrastructurii. Media în întreaga Uniune Europeană pe acest subiect este de 51 de decese la un milion de locuitori, conform informațiilor dintr-un raport preliminar publicat de Comisia Europeană. Partea bună este că situația se îmbunătățește, de la an la an. Cel mai probabil, s-ar putea să avem de câștigat atât din pricina răspândirii mașinilor inteligente, care pot, de exemplu, să frâneze singure, cât și a infrastructurii din ce în ce mai bune. Numărul persoanelor care și-au pierdut viața pe drumurile din UE în 2019 este mai mic decât cel din anii precedenți. Se estimează că 22 800 de persoane au murit într-un accident rutier anul trecut, cu aproximativ 7 000 de decese mai puțin decât în 2010, adică o scădere de 23 %. În comparație cu 2018, numărul a scăzut cu 2 %. Cu o medie de 51 de decese cauzate de accidente rutiere la 1 milion de locuitori, Europa rămâne, de departe, cea mai sigură regiune din lume în materie de siguranță rutieră. ”Nici decese, nici vătămări grave pe drumurile europene până în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Ne-am propus să reducem cu 50 % numărul de decese și cu 50 % numărul de vătămări grave până în 2030 și știm că obiectivul nostru poate fi atins. UE a înregistrat în trecut o scădere substanțială a accidentelor rutiere mortale, însă cifrele au stagnat în ultimul timp. În plus, disparitățile dintre țări rămân enorme. Numai printr-o combinație de măsuri legislative, finanțare adecvată, standarde pentru vehicule și infrastructură, digitalizare și schimb de bune practici ne vom putea atinge obiectivul.”, a explicat comisarul pentru transporturi Adina Vălean, în contextul informațiilor de mai sus. Una peste alta, viitorul în materie accidente rutiere este îmbucurător. Mai multe țări din Europa au înregistrat o scădere record a numărului de victime, pe parcursul anului trecut. Croația, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg și Suedia. Din păcate, ritmul scăderii s-a diminuat în ultimul an. Va fi interesant de văzut în ce măsură va influența pandemia statisticile pe 2020. Ca referință pentru cele mai sigure țări din UE, Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei țări baltice (Letonia, Lituania, Estonia) și Croația au înregistrat reduceri peste medie (între 30 % și 40 %) ale numărului de accidente rutiere mortale.
  21. Teoreticienii conspiratiei sustin ca celebrul calendar Maya ar fi fost realizat gresit, iar potrivit ultimelor descoperiri, sfarsitul lumii va veni in aproximativ o saptamana. 2020 a fost un an plin de evenimente negative, de la incendiile din Australia, la coronavirus si apoi la protestele violente din SUA. Insa, sustinatorii teoriei conspiratiei anunta un lucru incredibil. Sfarsitul lumii va veni pe 21 iunie 2020. Argumentul acestora este o o greseala de calcul facuta in celebrul calendar Maya. Paolo Tagaloguin, un om de stiinta, sustine ca dupa ce s-au corectat greselile din calendar, data de 21 iunie 2020 ar trebui sa fie de fapt 21 decembrie 2012, data l-a care, de asemenea, s-a vehiculat ca va veni sfarsitul lumii. "Urmand calendarul, suntem in mod tehnic in 2012. Numarul de zile pierdute intr-un an din cauza transferului in calendarul Maya este de 11 zile. Timp de 268 de ani in care s-a folosit calendarul (1752 - 2020) inmultit cu 11 zile, rezulta 2948 de zile, adica 8 ani", a scris omul de stiinta pe contul de Twitter, insa ulterior a sters postarea. NASA infirma totul NASA a comentat posibilul dezastru prevazut de calendarul Maya: "Nabiru, o presupusa planeta descoperita de sumerieni s-ar indrepta spre Pamant. Aceasta catastrofa a fost prevazuta initial pentru luna mai 2003, dar cand nu s-a intamplat nimic, data pentru sfarsitul lumii a fost inaintata catre decembrie 2012 si legata de sfarsitul unuia dintre ciclurile calendarului Maya antic, de aici data de 21 decembrie 2012. Pentru orice afirmatii de dezastru sau schimbari dramatice din 2012, unde este stiinta? Unde este dovada? Nu exista! Pentru toate afirmatiile fictive, indiferent daca sunt facute in carti, filme, documentare sau pe internet. Nu exista dovezi credibile pentru vreuna dintre afirmatiile facute in sprijinul evenimentelor neobisnuite care au avut loc in 2012", au afirmat oficialii NASA, potrivit Daily Mirror.
  22. Gândirea negativistă și pesimismul ar putea avea consecințe asupra capacităților cognitive ale oamenilor când avansează în vârstă, se arată într-un nou studiu publicat la University College din Londra, scrie CNN. Pesimiștii și persoanele care au tendință „să vadă partea goală a paharului” riscă să sufere de un declin al funcțiilor cognitive după ce avansează în vârstă, au spun cercetătorii. Ei au descoperit că două proteine responsabile pentru declanșarea bolii Alzheimer sunt depozitate în cantități mai mari la persoanele care gândesc negativ în mod repetat. „Ipoteza noastră este că gândirea negativistă este un factor de risc pentru demență”, una dintre autorii lucrării, dr. Natalie Marchant, psihiatră și cercetător la departamentul de psihiatrie de la University College. Tipare de gândire negativă precum contemplarea greșelilor din trecut și îngrijorarea cu privire la ce va aduce viitorul a fost măsurată în peste 350 de persoane cu vârste peste 55 de ani pe o perioadă de doi ani. Aproximativ o treime dintre participanți au fost testați pentru a li se măsura cantitatea din cele două proteine responsabile pentru apariția bolii Alzheimer. Testele au demonstrat că persoanele care au petrecut mai mult timp gândind negativ au avut depuneri mai mari din cele două proteine, fapt ce a făcut a memoria lor să scadă în capacitate, dar și capacitățile lor cognitive să intre într-un declin mai mare pe o perioadă de patru ani, față de participanții care nu au fost pesimiști. Studiul a luat în calcul și nivelurile anxietății și depresiei. Rezultatul a fost că și ele sunt factori favorizanți pentru declinul cognitiv. Pe de altă parte, cercetătorii spun că depresia și anxietatea impactează negativ capacitățile cognitive atunci când sunt recurente pe parcursul vieții.
  23. La mai bine de un deceniu de la apariția ediției inițiale și la aproape opt ani de la publicarea versiunii adăugite Persona 4 Golden, JRPG-ul celor de la Atlus este pe cale să fie lansat și pentru PC. Persona 4 Golden pentru PC Informația a “scăpat” din mai multe surse, pornind de la persoane cu vechime în industrie, fiind, mai apoi, confirmată de pagina de suport Denuvo alocată jocului Persona 4 Golden. Denuvo este un sistem de securitate folosit de numeroase jocuri pentru PC în încercarea de a preveni piratarea acestora. Mai mult, există chiar și o intrare în baza de date a platformei Steam cu logo-ul jocului Persona 4 Golden. Astfel, Persona 4 Golden pentru PC ar urma să fie dezvăluit în cadrul event-ului digital PC Gaming Show, pe 13 iunie 2020, și disponibil imediat dupa aceea prin intermediul Steam. De altfel, Atlus a confirmat deja participarea în cadrul ediției de anul acesta a PC Gaming Show. @Atlus_West We've got some exciting news to share at the PC Gaming Show, this Saturday, June 13th! Follow our new creator page on Steam:https://store.steampowered.com/developer/atlus/ … https://twitter.com/pcgamer/status/1270058028105191424 … PC Gaming Show va putea fi vizionat pe Go4games Editia din 2020 a PC Gaming Show nu va mai fi un eveniment transmis live, producătorii optând pentru un event preînregistrat, ce urmează să fie difuzat pe 13 iunie 2020, cu începere de la 21:00 (ora României). După cum v-am obișnuit în ultimii ani, veți putea urmări PC Gaming Show chiar aici, pe Go4games. În cadrul acestei ediții PC Gaming Show își vor face apariția peste 50 de jocuri, conform promisiunilor organizatorilor, de la următorii producători: 2K Games (Mafia: Definitive Edition) All in! Games Amazon Games (New World) Atlus Battlestate Games (Escape From Tarkov) Bossa Studios (Surgeon Simulator 2) Brace Yourself Games Coffee Stain Studios Dontnod Funcom FJRD Frontier Developments Glumberland (Ooblets) Humble Games Nacon New Blood Interactive Merge Games Modus Games Mythical Perfect World (Torchlight 3, Remnant: From the Ashes) The Wandering Band Rebellion Red Sails Team Rocketwerkz Rockfish Games (Everspace 2) Sega Tripwire Interactive WolfEye Studios (Weird West) Xseed Games Yaza Games
  24. Ford va prezenta în luna iulie noua generație a pick-up-ului F-150, care va primi și o versiune electrică la jumătatea anului 2022. Ford a confirmat recent că va lansa în acest an o nouă generație pentru pick-up-ul F-150, iar publicația Electrek susține acum că prezentarea oficială va avea loc în 25 iulie. Jim Farley, COO-ul Ford, consideră că lansarea noii generații este un moment major în activitatea constructorului pe piața americană. "Noile lansări sunt cu adevărat critice pentru profitabilitatea în America de Nord și pentru clienții noștri. F-150 este lansarea esențială din acest an", a declarat Fernley în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune CNBC. Ford a anunțat încă din 2019 că F-150 va primi și o versiune electrică, însă planurile au suferit o serie de modificări. Prevăzută anterior "înainte de 2022", versiunea electrică va fi lansată la "jumătatea anului 2022", potrivit declarațiilor lui Fernley. "Suntem numărul unu în Europa de Vest și Statele Unite pe piața pick-up-urilor și a utilitarelor. Aceasta este șansa noastră. Electrificăm modele și reprezentăm un brand în care oamenii au încredere", a adăugat el. La lansarea pe piață, Ford F-150 electric va avea însă parte de o concurență redutabilă în segmentul pick-up-urilor electrice. Tesla Cybertruck și GMC Hummer EV vor fi disponibile la vânzare la sfârșitul anului 2021, iar Rivian va lansa de asemenea un astfel de model în cursul anului viitor.
  25. Lexus a publicat primul teaser video dedicat viitorului IS. Sedanul de clasă medie va fi prezentat în 16 iunie, însă conform unor surse apropiate companiei, modelul nu va fi comercializat și în Europa. Lexus a publicat la începutul lunii iunie o imagine teaser cu noua generație IS. Inițial, lansarea modelului a fost programată pentru 9 iunie, însă din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, reprezentanții Lexus au decis să amâne evenimentul. Acum, oficialii producătorului nipon au publicat primul teaser video dedicat viitorului IS și au anunțat că evenimentul de prezentare a fost reprogramat pentru data de 16 iunie. Cel mai probabil, viitorul IS va miza pe o serie de modificări generoase la nivel estetic, dar și pe o mulțime de îmbunătățiri pentru interior. Cu toate acestea, există voci care spun că noua generație a sedanului de clasă medie nu va fi disponibilă pe piața din Europa. Potrivit unor surse apropiate companiei, motivul oficial este reprezentat de scăderea puternică a vânzărilor de modele sedan în Europa, iar acest lucru a afectat inevitabil și performanțele lui IS. În 2014, Lexus IS a înregistrat aproape 10.000 de comenzi în Europa, însă la finalul anului 2019, numărul livrărilor a fost de doar 3.300 de unități.

Despre Noi

Suntem o comunitate cu domeniul NewMoon din 2018 dar cu o echipa Administrativă formată în anul 2012. Scopul nostru este să va readucem plăcerea de a va distra și de a întemeia noi prietenii.

 

Social Links

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use.